
”Asta-i Oină, tată!”
Septembrie 2016 – a început școala. Observând copiii în drumul lor spre școală în prima zi a anului, remarc câteva fete îmbracate în fustițe cu ii și încălțate în teniși. Nici nu mai contează cât de tradițională este ia purtata astăzi de domnișoare, ci faptul că partea de tradițional din cultura noastră începe să se adapteze și să-și facă loc în segmentul ”cool” al tendințelor. Pentru că, desigur, orice adolescent își alege cu atenție vestimentația, mai ales în prima zi de școală. Poate că și prezentul ce-l trăim acum, unul al globalizării, face ca, mai mult sau mai puțin conștient, oamenii sa fie preocupați de a-și întări și a-și prezenta identitatea. Noi, cu siguranță, ne bucurăm să vedem cum românii tineri devin din ce în ce mai deschiși față de simbolurile naționale, fără a fi vorba de naționalism, ci mai degrabă de o acceptare matură a originii și o dispoziție de a se bucura de aceasta, atunci când chiar avem motive să ne bucurăm.
Citeste mai mult