Sorin Vidis & Bogdan Boghițoi: Cel mai frumos sport

Sec prezentat, proiectul nostru fotografic încearcă vorbească despre oină așa cum e ea în 2014. De ce ne-am apucat de asta? Care este interesul? Desigur există curiozitatea pură, care ne-a îndemnat să vedem ce se mai întâmplă cu oina, care, deși e gratificată fară încetare cu eticheta de ”sport național”, a cam dispărut de pe radar după 1989. Trecând dincolo de simpla informație anecdotică, scontam pe o ocazie de a investiga soarta unui element asumat ca parte din identitatea națională în perioada asta de tranziție. Însă am fost răsplătiți cu ceva mai mult, cu ceva general-uman. Am întâlnit în drumurile noastre prin sate și orașe uitate un anumit spirit sportiv, a cărui decopertare nu este lipsită de farmec și, în același timp, prin ricoșeu, revelatorie pentru individul de azi.

Intelectelor sofisticate ideea de spirit sportiv se poate să le stârnească o sfântă oroare, alimentată chiar de experiența critică din care se alimentează acea sofisticare. Într-un editorial publicat în 1945 și intitulat chiar ”Spiritul sportiv”, George Orwell lamenta realitatea puțin apetisantă pe care sintagma ajunsese să o denumească. Într-o inversare ideologică de sens, aidoma celor din neolimba lui ”1984”, ea ajunsese să refere la un soi de ”război fără împușcături”. Astfel, comentând turneul unei echipe de fotbal sovietice în Anglia, el constata că evenimentul nu era nici pe departe de natură să promoveze vreo valoare interumană, așa cum o pretinde irenismul de rigoare în astfel de situații, ci ura și naționalismul (ori, în registrul minor, campanilismul).

Însă, în mod vizibil, nu omul-masă e cel pe care l-am fotografiat. Interesul proiectului nostru îl găsim însă tocmai în faptul că jucătorul de oină se mișcă de regulă într-un orizont opus celui orwellian. Pentru a înțelege ce mai înseamnă spiritul sportiv, analiza sa trebuie întregită, inclusiv prin aducerea sa la zi. Aici, evoluțiile sportului din perioada postbelică au făcut din el ceva mai mult decât o formă de exprimare într-o formă socialmente acceptabilă (și recuperabilă politic) a violenței tribale. Între timp, tehnicile orchestrării puterii au evoluat spre forme mai insidioase, puse în operă atât prin mecanisme simbolice, cât și printr-o nouă variere a mecanismelor economice de constrângere, având ca finalitate alienarea deplină a individului în impersonalul sistemului de producție. În ce ne privește, ne vedem proiectul, ajuns acum la jumătatea sa, ca o încercare de recuperare a unui anumit gen de autenticitate, atât în plan formal, prin sustragerea de la retorica dominantă, dar și ca subiect, prin punerea în imagine a unei umaniți cu posibilități nemutilate, pe care oamenii ce i-am întâlnit, șansa o face, încă o ilustrează.

sursa: Re-forma.ro